Iata-ne cazati in Antalya la un hotel de cinci stele! Cine ar fi crezut sa pot ajunge aici pe vremea comunismului, cand sclipuiam ultimul banut si nu ni se dadea voie sa iesim mai departe de bulgari? Doamne, cat de greu a fost sa merg la liceu cu bani putini, imbracata decent, dar niciodata scump sau foarte elegant si sa termin facultatea cu cateva hainute! Acum privesc in trecut cu zambetul victoriei pe chip si imi duc bagajele in camera mea prin hotelul imens cu iesire la mare si cu trei piscine: una interioara pentru zilele ploioase si doua in curte pentru zilele insorite. Mediterana cu apa ei turcoaz asteapta, piscinele dotate cu produse, accesorii si echipamente piscine ii fac concurenta loial, iar tot acest lux orbitor vine sa justifice cele cinci stele. Din hotel ies oameni in costum de baie si in papuci sau desculti catre plaja.
Ne simtim doriti, in centrul atentiei, ne comportam natural ca acasa. In gand imi cer de mii de ori iertare ca am venit in acesta tara cu prejudecati. Poate ca era in inima mea amaraciunea cauzata de povestile de demult cu turcii impanzindu-ne tara si luandu-ne aproape totul…Ce ar fi fost sa nu fi existat niciodata impacarea intre oameni? E divin sa aplici in viata pricipiul: „Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune”, mai ales ca acesti oameni jumatate din Asia, jumatate din Europa m-au primit ieri pe ninsoarea aceea cumplita in casele lor si m-au servit cu ceai bun de rodii. Ieri, la micul dejun, doi ochi negri si frumosi mi-au spus in modul cel mai natural cu putinta: ”Good morning, lady!” I-am raspuns nesigur, pronuntand incorect:” Günaydın!” Mai tarziu, ochii aceia vii, atenti si iubitori, mi-au atras atentia atingand cristalin cu lingurita delicata peretii din sticla ai paharului de ceai.
Nimeni nu stie cata caldura se produce, cand ochii mei albastri intalnesc in oglinda ochii sai negri si mai ales, cand schimbam saluturi dimineata, el adresandu-mi-se in engleza, eu raspunzandu-i in turca. Traiesc un vis frumos, calatoresc mult, enorm de mult, dar nu obosesc, fiindca de fiecare data Turcia ma surprinde cu alte peisaje, cu oameni calzi si buni, cu ospitalitatea care credeam ca este proverbiala numai la romani. Nu trebuie sa mai vad ochii negri, fiindca ii simt in tot sufletul. Sar in piscine cu apa curata si ocolesc scara din inox.
Apa este putin rece, numai buna pentru sufletul meu, vulcan pe punctul de a erupe. Trebuie sa ne tinem firea, sa fim discreti si totusi ne cautam din priviri ca doi adolescenti. Imi place, cand vine la automatul de cafea dupa mine, sa ma poata salute in voie. Inot in piscina hotelului de cinci stele, fiindca nu inoata nimeni inca in apa marii. La munte ningea ieri si fulgii aceia reci picau peste sentimentele mele in clocot. O parte din inima mea va ramane mereu aici supusa vrajii ochilor negri care ma urmaresc. Este atata catifea in mangaierea lor, incat imi ajunge o privire si mi-as dori ca el sa se uite la mine vesnic, iar eu sa ii pot raspunde cu aceeasi masura. La restaurantul hotelului de cinci stele, el nu mai are loc. L-au primit doar acolo, in hotelul acela mic de munte.
Sunt peste 30 de feluri de mancare, te pierzi in sala uriasa, dar mie imi lipsesc ochii aceia vii si iubitori, fara sa mai fie aprig de tineri. ”Good morning, lady” inca mai imi suna placut in ureche, iar eu stiu sigur ca in curand voi parasi fizic hotelul de cinci stele cu trei piscine, dar imi va lipsi toata viata hotelul micut si cochet din munti. Am pierdut ochii aceia intr-o tara cu 80 de milioane de locuitori, ochi despre care nu stiu decat prenumele si ocupatia si echipa cu care lucreaza. Stiu mai mult despre fiecare dintre membri echipei decat stiu despre ei, desi mi-au fost atat de aproape. Am ajuns acasa, iar visul cu hotelul de cinci stele a disparut. Inca mai simt mangaierea ochilor catifelati si incerc sa cobor cu picioarele pe pamant din raiul turcesc din care am fost izgonita. Am reluat rutina cotidiana si iata, scriu despre produse, accesorii si echipamente piscine si mi se pare ca am alaturi ochii aceia dulci si protectori.