Pentru că prima ediție am ratat-o pentru că habar nu aveam că există ceva pe domeniul meu în blogosferă, ajutat de „sharing is caring” am aflat de pe platformele de socializare că exista un Blogger Lan party editia 2, mi-am setat bine ochii cu un focus performant copiat de pe Universal Carrier 2-pdr (Tank folosit la editia 2) și am așteptat cuminte ediția a 3-a de Blogger Lan Party, eveniment la care s-a filmat mai mult, s-a glumit și mai mult, și unde în premieră am avut întradevăr o demonstrație live a puternicului mmorpg World of Tanks, unde prizele au început să explodeze.
De ce au început să explodeze? Pai în momentul când l-am luat la ochi pe Ovidiu Eftimie (fiind în fața mea și la propriu dar și la figurat) a ricoșat obuzul către priză, dar nu a zis nimic și a mers pe burtă tot evenimentul. Ah, sau a fost oare Radu? Orice e posibil, important este că Pandutzu, Revo și eu, am plecat din sala cu un monitor ASUS de 23″ oferit de clickshop.ro.
Câștigătorul premiului cel mare, un XBOX fiind George (oferit de PC Garage) care a reușit să stea mai bine la kill-uri în ultimul meci, pentru că în toate meciurile, liderul suprem aladeen a fost Catalin, vecinul meu direct de birou, dar și singurului cu 80-90fps (cel mai bun laptop din sală) la World of Tanks, în timp ce eu mă chinuiam cu 7-9fps-uri, cele mai fericite momente erau când muream pentru că aveam 14fps (cred că am înebunit toti bloggerii când mă vaitam de 7fps) !!!
Romtelecom a oferit locația (Romtelecom Training Area), catering-ul (bune negresele alea) dar și personalul care l-a ajutat pe Toma cu organizarea. Bitdefender ne-a făcut să plecam acasă alături de o cutie cu fundă (foarte faina pentru că ne-a oferit un stick în formă de dragon specific brandului, dar și o licentă Bitdefender Sphere pentru 365 zile)!
Nvidia ne-a alimentat contul de World of Tanks cu 6000 gold și 30 de zile premium, pentru a putea să ne batem cot la cot cu tancuri de Tier VI.
Mai jos vă este prezentată emisiunea Bloggers Lan Party 3 Facts
Bloggers Lan Party, ediția a 3-a, a fost un eveniment powered by Romtelecom și susținut de Bitdefender Antivirus și PC Garage.
monitorul pe care lai castigat imi place e suberb…
Sincer sa fiu, monitorul ala e chiar fain. Il aveam si eu in vizor candva dar am mizat pe un Philips. Pe cand o noua editie de Blogger Lan Party?
În toamnă o să mai fie încă o ediție.