Despre UN OM

Născut în anul 1949, în Ajun de Crăciun, la Vlădești, Muscel, Mircea Diaconu este UN OM care candidează la funcția de Președinte pentru 2019 – 2024, din postura de candidat independent. Fost parlamentar si europarlamentar independent, Mircea Diaconu este UN OM de onoare care își dorește să contribuie la schimbarea în bine a acestei țări. Pentru a putea schimba lucrurile în bine Mircea Diaconu a înțeles că trebuie să se implice și îi îndeamnă pe toți cetățenii României să facă acest lucru. De profesie actor, dar în special de profesie cetățean, Mircea Diaconu este unul dintre oamenii care știe ce înseamnă neajunsurile, care știe cât de mult trebuie să strângi din dinți pentru a ajunge de la o leafă la alta. De asemenea, Mircea Diaconu mai știe și ce înseamnă respectul, familia, bucuria, bunul simț, munca, pentru că a crescut într-un mediu în care valorile morale erau la loc de cinste. Valorile morale dobândite de acesta l-au făcut să se implice în politică și să se înscrie în cursa pentru funcția de Președinte al României. Pentru a putea fi un viitor președinte cu bună – credință, care să contribuie la dezvoltarea României, Mircea Diaconu a studiat Constituția României, cartea de căpătâi a tării noastre. Ca urmare a acestui studiu, Mircea Diaconu a înțeles care este cu adevărat rolul președintelui. Acesta are rolul de a reprezenta, veghea, media, garanta, consulta, propune, desemna, participa și numi. De asemenea, ca urmare a studierii Constituției a mai constatat faptul că nu este menționată niciunde sintagma șeful statului. Pentru că niciodată cuvintele nu sunt de ajuns pentru a convinge, Mircea Diaconu a elaborat un plan de activități pe care dorește să le implementeze din momentul în care va deveni președintele României. Acest plan de activități cuprinde 9 puncte foarte importante pentru buna dezvoltare a țării. Citind planul de activități al lui Mircea Diaconu am ajuns la concluzia că acest OM de onoare este omul care îmi doresc să ocupe funcția de Președinte al României.

UN OM PREȘEDINTE - Refu.ro

  1. Viziune asupra domeniului social

Domeniul social este unul dintre cele mai importante domenii dintr-o țară. „N-am liniște cât încă nu-mi știu semenii ocrotiți. Dacă fiecare din noi e bine, țara e bine! Nimeni nu rămâne în urmă! Egalitate de șanse în societate”. Acestea sunt doar câteva dintre principiile după care se va ghida Mircea Diaconu pentru a putea contribui la îmbunătățirea domeniului social din țara noastră. Creștere economică, combaterea activă a sărăciei și creșterea nivelului de trai sunt lucrurile care trebuie făcute de urgență pentru a repune România pe un făgaș normal. Pentru ca aceste lucruri să poată fi făcute este necesar să urmeze o perioadă de 10 ani de stabilitate și de construcție care să vindece traumele grave provocate în anii pierduți în scandaluri. Pașii care trebuie făcuți pentru a combate sărăcia și pentru a oferi tuturor categoriilor de persoane aceleași șanse de reușită nu sunt o opțiune ci reprezintă o obligație a liderilor politici de astăzi. Mircea Diaconu nu va avea liniște cât încă nu își știe semenii ocrotiți. Atenția pe care Mircea Diaconu o acorda integrării în societate a tuturor categoriilor de persoane precum și faptul că acesta vine cu un set de măsuri concrete pentru combaterea sărăciei mă fac pe mine să îi acord votul meu la alegerile prezidențiale. Pentru a afla mai multe informații despre obiectivele pe care acesta le în ceea ce priveste mediul social accesează acest link: https://unompresedinte.ro/viziune/social

  1. Viziune asupra justitiei

Pentru ca România să devină o țară din ce în ce mai dezvoltată este necesar ca democrația să fie protejată atât de bine încât cetățenii acestei țări să simtă că sunt cu adevărat liberi pentru a se dezvolta din punct de vedere personal, profesional, educativ, financiar, etc. O astfel de protecție nu poate fi oferită fără o justiție care funcționează independent. „N-am liniște cât încă sunt destui deasupra legii! Nimeni nu este mai presus de lege, iar legea este egală pentru toți!” Acestea sunt două dintre principiile după care se va ghida Mircea Diaconu atunci când va încerca din postura sa de Președinte să întărească lupta împotriva corupției.

Din punctul meu de vedere România niciodată nu se va dezvolta fără un sistem de justiție care să funcționeze independent și care să garanteze tuturor cetățenilor acestei țări respectarea drepturilor omului. Faptul că Mircea Diaconu își propune să transforme sistemul de justiție într-unul performant și care să funcționeze independent mă face să afirm că acest OM este persoana potrivită pentru a fi Președintele României.

Pentru a afla mai multe detalii despre viziunea pe care Mircea Diaconu o are asupra acestui domeniu de activitate

  1. Viziune asupra mediului politic

Pentru a putea crește o țară avem nevoie de un mediu politic bine crescut. Din păcate, în momentul de față nu avem un astfel de mediu motiv pentru care este nevoie ca oameni de bună credintă să se implice. Mircea Diaconu este unul dintre ei! Acesta, din calitatea de președinte va garanta transformarea mediului politic într-unul sănătos și rezonabil. Principiul după care se va ghida în această încercare este: „N-am liniște cât în politică se face auzit cine strigă mai tare”.

Din punctul meu de vedere, în momentul de față avem nevoie de oameni politici noi iar Mircea Diaconu este unul dintre ei. De ce să ofer votul meu acelorași oameni politici care de 20 ani nu au făcut nimic bun pentru noi atât timp cât pot vota un om independent, profesionist, așa cum este Mircea Diaconu?

Pentru a afla mai multe detalii despre modul în care Mircea Diaconu dorește să reîmprospăteze mediul politic românesc

  1. Viziune asupra infrastructurii

Acest domeniu de activitate este unul dintre cele mai slab dezvoltate domenii din țara noastră. „N-am liniște până nu văd infrastructura pe drumul cel bun!” Acesta este unul dintre principiile după care se va ghida Mircea Diaconu în încercarea de a revitaliza unul dintre cele mai slab dezvoltate domenii de activitate din țara noastră. Cetățenii acestei țări trebuie să simtă și din punct de vedere a infrastructurii că trăiesc într-o țară membră UE. Eu sunt sigur că îmi doresc să simt că trăiesc într-o astfel de țară motiv pentru care votez Mircea Diaconu.

este adresa pe care trebuie să o accesezi în cazul în care și tu iți dorești să afli cît mai multe detalii despre modul în care Mircea Diaconu va încerca să facă din România o țară membră UE și din punct de vedere al infrastructurii.

  1. Viziune asupra educației

Sistemul de educație din România trebuie să treacă printr-un proces de modernizare pentru că în ultimii ani am rămas din ce în ce mai în urmă în acest domeniu de activitate. Pentru că de calitatea sistemului educațional depinde viitorul țării, Mircea Diaconu, viitorul președinte al României garantează că Educația va fi susținută pentru a ajunge din nou acolo unde îi este locul. „N-am liniște până când nu se va confirma că, dacă ai carte, ai parte!” Acesta este principiul după care se va ghida Mircea Diaconu în încercarea de a revitaliza sistemul de educație din țara noastră. Având în vedere că în momentul de față proverbul „ai carte, ai parte”, nu mai este respectat în țara noastră, îmi pun toată încrederea în Mircea Diaconu și în încercarea acestuia de a transforma sistemul de educație din România într-un sistem performant, onorabil, așa cum era la un moment dat în trecut.

Pentru a afla mai multe detalii despre viziunea pe care Mircea Diaconu o are asupra acestui domeniu de activitate

  1. Viziune asupra economiei

„N-am liniște cât în țară economia nu merge ca pe roate!” Acesta este unul dintre crezurile după care se va ghida Mircea Diaconu în încercarea de a contribui la dezvoltarea economiei. Atragerea fondurilor europene și susținerea politicii de coeziune economică și socială sunt două dintre lucrurile care trebuie făcute pentru a ne putea bucura de efectele unei economii din ce în ce mai performantă. Pentru a afla mai multe detalii despre viziunea pe care Mircea Diaconu o are asupra acestui domeniu de activitate

  1. Viziune asupra diasporei

„N-am liniște cât timp mulți dintre noi pleacă din țară pentru o pâine mai albă!” Acest principiu enunțat de către Mircea Diaconu demonstrează interesul pe care acesta îl va avea asupra încercării de a contribui la un nivel de trai cât mai bun al românilor astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să plece din țară pentru un trai mai bun.

Avînd în vedere că nici eu nu îmi doresc să plec din țară pentru un trai mai bun, cu siuguranță îi voi oferi sprijinul meu lui Mircea Diaconu în încercarea lui de a diminua gradul de emigrare.

Pentru a afla mai multe detalii despre viziunea pe care Mircea Diaconu o are asupra acestui domeniu de activitate

  1. Viziune asupra securității naționale

Trăim într-o lume din ce în ce mai periculoasă motiv pentru care politicienii din țara noastră trebuie să lucreze constant pentru imbunătățirea gradului de securitate. „N-am liniște până nu-s sigur că țara-i pe mâini bune”, este una dintre promisiunile pe care Mircea Diaconu le face în ceea ce privește domeniul securității naționale, și unul dintre motivele importante pentru care eu îl voi vota. Întreaga viziune pe care acesta o are asupra acestui domeniu de activitate atât de important

  1. Viziune asupra sănătății.

Orice cetățean al acestei țări cunoaște proverbul care spune că în spitalele din România intri cu o boală și pleci cu alte doua. Mircea Diaconu promite că nu va avea liniște până în momentul în care nu va dispăarea acest proverb. Acces mai bun la servicii medicale de calitate, dezvoltarea prevenției și creșterea gradului de încredere în sistemul de sănătate sunt alte obiective pe care Mircea Diaconu le are în vedere în încercarea de a transforma sistemul medical din România. Pentru a afla mai multe informatii despre celelalte obiecte pe care acesta le are

Concluzii

Concluzionând, de ce eu consider că Mircea Diaconu este schimbarea pe care o aștept de ani de zile? Pentru ca acesta este UN OM profesionist, de onoare, care nu este șantajat în nici un fel de oamenii politici și, pentru că Mircea Diaconu este UN OM care își dorește ca toți cetățenii acestei țări să trăiască într-o țară care să performeze în toate domeniile de activitate. Eu, am încredere că va reuși să ducă la îndeplinire toate obiectivele pe care acesta și le-a asumat în planul de guvernare motiv pentru care eu îl votez. Dacă și tu vrei să afli cât mai multe informații despre acest OM

 

Acest articol este unul publicitar, nu reflecta sub nicio forma pozitia autorilor de pe Refu.ro – mai multe detalii: https://www.refu.ro/termeni-si-conditii-pentru-refu-ro/

Author