Refu Blog

In perioada sarbatorilor de iarna cheltuielile cresc. Fie ca plecam sa petrecem sarbatorile departe de casa, fie ca ramanem acasa, daruri pentru cei dragi tot trebuie sa cumparam.
Lista este lunga, la fel de lunga, cum este a Mosului. In primul rand, oricat de mari am fi, chiar daca avem familiile noastre, trebuie sa ne reamintim de cei care ne-au dat viata, ne-au crescut, ne-au oferit educatia si iubirea de care am avut nevoie sa ne formam ca oameni.

In al doilea rand, sa nu ii uitam pe copii! Ei merita toate darurile minunate din lume.
Ei, dar si barbatii, oricat sunt de puternici se induioseaza, cand primesc un dar de suflet.
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine este suficient sa stiu ca omul respectiv s-a gandit la mine si ca mi-a ales ceva sa ma bucure.
Pentru partenerul meu de viata voi cumpara anul acesta bratari barbati din magazinul E-crystals.com deoarece:

-sunt la moda. In prezent, barbatul care poarta bratari elegante capata un aer distins.
-un astfel de cadou este pentru el si numai pentru el, nu este de uz comun, ceea ce nu ar fi corect. Cadoul lui nu trebuie sa fie cadoul nostru.
-cele din pietre semipretioase au rol protector, fiind adevarate talismane. Exista pietre care aduc noroc, sanatate, care protejeaza sau alunga supararile si ingrijorarile. Eu obisnuiesc sa ii spun proprietatile magice ale fiecarei pietre, fiindca va avea mai multe incredere si se va simti protejat de gandurile mele bune.
-nu trebuie sa alerg dupa cadou, comand pe site-ul magazinului E-Crystals.com si produsele sunt livrate la domiciliu. Pot solicita livrarea la serviciu, ca el sa nu vada ce surpriza i-am pregatit.
-in prezent, clientii care poposesc pe site-ul acestui magazin si plaseza comenzi primesc o multime de reduceri.

Iata lista completa a acestora:

1. Reduceri de pana la 50% pentru produsele promotionale. Asta inseamna ca poti lua doua obiecte la pretul unuia, adica si pentru sot sau frate si pentru fiu sau nepot.
2. La orice comanda mai mare de 150 de lei, o reducere de 5% si transportul gratuit, oriunde in tara.
Gandeste-te cat te-ar costa sa mergi cu masina in oras de doua-trei ori pana gasesti ceea ce cauti! Stii cum este? Apar cheltuieli neprevazute de tipul: te duci sa ii cumperi lui cadou si vezi un fard stralucitor pentru tine si cum nu ai gasit nimic sa iti placa pentru el, nu poti renunta la fard…
3. 10% reducere la o comanda mai mare de 200 de lei. La o comanda de 300 de lei iei cadouri pentru toata lumea si iti raman 30 de lei.
4. 3% reducere la orice produs, indiferent de suma, la plata cu cardul.
5. In magazinul prezentat de mine sunt atatea posibilitati de alegere, incat bratara poate fi compatibila cu zodia lui sau se poate asorta la culoarea ochilor, a parului, a camasii favorite sau a tricoului pe care il poarta cel mai mult.
O bratara din onix negru sau din ochi de tigru va avea garantat capacitatea de a atrage atentia asupra culorii pielii celui care o poarta.
O bijuterie bine aleasa face minuni. Ea poate acoperi si imperfectiunile de la o anumita varsta si pune in valoare frumusetea la tinerete.
De pilda cu siraguri de margele generoase, femeile ascund ridurile de pe gat sau barbia dubla.
O bratara infrumuseteaza o maneca simpla a camasii sau a bluzei, cerceii infloresc chipul.
Totul este sa nu alegem bijuterii uriase care sa necesite un efort mare pentru a fi purtate. Am vazut cercei care par sa spintece urechea, lanturi groase din aur care numai a bijuterii nu seamana.

Lista pietrelor semipretioase si a cristalelor cu proprietati terapeutice este lunga, dar exista articole care orienteaza alegerea prezentand cele mai frumoase si vandute pietre in functie de cromatica, dezvaluind proprietatile cristalelor.
Multe cristale au influenta pozitiva si in cuplu, fiind talismane ale fidelitatii si increderii. Pietrele semipretioase au puterea de a creste fertilitatea si de a influenta pozitiv comportamentul. In prezenta lor stralucim, daca le purtam si simtim nevoia sa fim mai atenti si sa admiram mai mult bijuteriile si persoana care le poarta ca simpli privitori.
Multe dintre ele ajuta la meditatii serioase si in sfere inalte, ofera luciditatea necesara in cele mai grele momente ale vietii sau cand avem de facut o alegere de care atarna intregul nostru viitor.

Pietrele semipretioase nu sunt reci, ci calde si ele inlatura depresia si ajuta oamenii singuri sa nu se mai simta izolati si nedoriti in univers.
Anul acesta am ales bratara barbati de pe site-ul magazinului de speranta si de fericire pentru sufletul meu pereche, dar nu m-am putut abtine sa nu aleg ceva si pentru mine si pentru parintii care mi-au dat viata si imi ofera iubirea lor.
Am ales si pentru prietenii buni, fiindca doresc ca toti oamenii dragi si apropiati sa fie protejati, sanatosi, iubiti si fericiti!

Author

Mai multe informatii aici: http://www.refu.ro/despre/

Write A Comment