Fotografia de peisaj

Cateva informatii utile la fotografia de peisaj:

1. Cromatica. Culoare care îi place cel mai mult ochiului uman, este rosul. Deci orice combinație cromatică care include și culoarea roșie poate face dintr-un peisaj obisnuit ceva de poveste. Firesc că nu orice fotografie care cuprinde culoarea rosu este și o fotografie bună. Dar dacă sunt respectate regulile de bază de compoziție și este o culoare rosie prezentă, atunci există o sansă mare de reușită.

2.Cerul, nori și formele acestora. Atât la fotografia de peisaj cât și la orice alt gen de fotografie, nori și formele acestora sunt bine venite în compozitie. Trebuie să avem în vedere forma norilor din apropierea liniei orizontului. Cel mai bun mod de fotografiere la un peisaj este ca si la celelalte tipuri de fotografie, așa numita low-light photography la răsărit și asfințit de soare, când culorile sunt uimitoare, mai ales dacă ne jucam și cu balansul de alb al camerei foto, pentru a obține lucruri fantastice.

Inclusiv în orele grele de fotografiat, la amiază de exemplu. norii sunt aceea parte a compoziției care pot salva situtația. Cu ajutorul lor putem difuza lumina, sau îi putem utiliza pentru întărirea unor ideei ale acesteia

3. Liniștea. Liniștea este aliatul cel mai de preț la fotografului de peisaj. Vântul poate afecta tot ceea ce este mobil în peisaj, de la flori, frunze, apa, crengi etc. Aceste mișcări sunt în dezavantajul fotografului profesionist mai ales dacă fotografiem noaptea, când avem nevoie de trepied sau tragem cu respirația ținută la timpi mari de expunere 1/10s de exemplu.

Atunci ce facem? Așteaptăm ca natura să se oprească? Din păcate în această situație nu prea avem de ales decât să micșorăm timpul de expunere, sa îi mărim sensibilitatea ISO, atât cât ne permite aparatul.

4. Precipitațiile. Dacă plouă de multe ori nu putem fotografia decât dacă suntem sub un acoperiș sau avem ceva care să ne protejeze apratura de ploaie. Excepții fac cazurile când avem husă subacvatică, care sunt foarte scumpe. Apa poate strica aparatul foto și poate creea fel și fel de probleme de funcționare.

Dar de multe ori vremea rea este un moment oportun pentru obținerea fotografiilor de peisaj foarte bune. Ploaia, ceața, ninsoarea sau alte fenomene ale naturii pot da fotografiei un impact nebănuit.

5. Fotograful trebuie să fie poziționat la Nord. De ce ? Este bine să ne poziționam la nord sau la sud pentru că astfel să beneficiem de avantajul luminii laterale. Firesc că ne vom pune întrebarea, care sunt marile beneficii ale acestei lumini?  Accentuează formele de relief și detaliile de pe acestea, umbrele și formele în general, care sunt elemente de compoziție foarte bune. în aceste cazuri putem folosi filtre de polarizare.

6. Folosirea reflexiilor la fotografia de peisaj este estențială. Când nu bate vântul, reflexiile cerului mai ales în low-light, în apele liniștite poate da niște efecte cromatice de impact maxim asupra ochiului. Efectul acestor reflexii nu fac decât să dubleze frumusețea și cromatica de vis a peisajului respectiv.

 

 

Author

Mai multe informatii aici: http://www.refu.ro/despre/

10 Comments

  1. Crezi ca ai putea sa faci un ghid mai detaliat? Sunt nou in lumea fotografiei si mi-ar placea sa stiu mai multe despre elementele mai avansate preum ISO, expunere, timp de expunere, etc.

  2. sunt de parere ca conteaza foarte mult cerul, daca are nori sau nu, conteaza enorm norii intr-o fotografie, asa ca de multe ori cand la vreme e partial insorit, este vremea perfecta pentru peisaje…

  3. Tine-o tot asa! Sfaturile tale sunt foarte pretioase pentru fotograful amator!Mai ales atunci cand mergi in vacanta si la intoarcere vrei sa le arati prietenilor ce ai vazut.

Write A Comment