Refu Blog

Vine un moment în viața multor români în care dificultatea în achitarea datoriilor (indiferent că e vorba de facturi neplătite sau de rate bancare) bate la ușă.

Persoanele juridice apelează tot mai des la recuperarea extrajudiciară a datoriilor

Companiile ajung ca să aibă probleme din cauza nerespectării scadențelor de către debitori: uneori, dacă au sume mari de recuperat, se poate ajunge chiar să fie afectat semnificativ fluxul de numerar. La urma urmei, chiar și dacă vorbim de o bancă, întotdeauna e nevoie de bani. Mai ales de aceia împrumutați, nu-i așa?

În acel moment, majoritatea creditorilor – persoane juridice, indiferent de mărime sau de domeniul în care își desfășoară activitatea, caută cea mai bună companie de colectare, preferând această cale celei tradiționale, deoarece nu vor să intre în caruselul proceselor judiciare și a executărilor silite care ar presupune alocarea unor resurse importante.

Kruk Romania este o bună variantă pentru aceia care vor să își recupereze datoriile cu intenția declarată de a reveni la un flux de numerar sănătos, dar și pentru datornici.

Pentru a facilita viața clientului și a pune în practică tehnica câștig-câștig, negocierea este bună pentru ambele părți.

Kruk Romania, un colac de salvare pentru datornicii ce simt că nu mai au nicio speranță

Este o șansă nesperată pentru datornici de a avea datorii administrate de Kruk.

Mulți debitori sunt debusolați complet în momentul în care ajung într-un impas financiar. Acesta este motivul pentru care inițial au o atitudine instinctivă de a ataca pentru a se apăra.

Un bun colector de datorii, precum sunt toți aceia care lucrează la Kruk Romania, cunosc acest lucru și sunt perfect instruiți ca să poată aborda inteligent situația.

El ajunge să atenueze agresivitatea debitorului cu multă abilitate, arătându-i întotdeauna aspectele pozitive ale activității sale și cum e în măsură ca să îi vină în ajutor pentru ca acesta să poată să-și achite datoriile trecute de scadență și cum să își facă pe viitor o corectă gestionare a bugetului personal pentru a nu mai ajunge niciodată în postura aceasta neplăcută, de rău-platnic.

Cu alte cuvinte, el va arăta debitorului că nu vrea nicidecum să îl umilească, să îl amenințe, să îl certe pentru că nu a avut un comportament financiar precaut, ci acționează pentru a-l sprijini ca să găsească cea mai bună soluție care i se potrivește ca să revină la mal, pentru a se echilibra. Niciodată reprezentanții firmei de colectare datorii Kruk Romania nu vor avea o atitudine reactivă sau agresivă de-a dreptul, deoarece asta nu ar face decât să agraveze și mai mult situația de fapt existentă.

Empatia, respectul, solicitudinea pentru persoanele aflate în dificultate financiară temporară, iată ce caracterizează compania Kruk. Aceste caracteristici au făsut să fie o societate de top în domeniul colectării extrajudiciare a datoriilor.

Soluția de recuperare datorii Kruk, o rezolvare de tip win – win

Un proces de colectare al datoriilor poate să fie destul de stresant pentru orice profesionist recuperator care nu știe cum să-l conducă. Mulți colectori de datorii ajung să greșească, deoarece consideră că suma de cunoștințe teoretice și abilitățile de comunicare exersate la diverse cursuri sunt suficiente pentru a negocia eficient o rambursare a sumelor restante de către cei ce le-au de plătit.

Nu este deloc așa.

Când vine vorba de negocieri, găsirea celei mai bune strategii, căutarea unei soluții specifice fiecărui caz în parte este esențială. Acesta este ingredientul care face din Kruk Romania o companie de colectare total diferită de  multe altele din domeniu.

Chiar există aici o echipă de înaltă calificare, care stăpânește bine toate tehnicile moderne ce se folosesc acum la nivel internațional.

Profesioniștii Kruk sunt în măsură de a răspunde la îndoielile și întrebările clienților (debitorilor), oferindu-le încredere și liniște, de multe ori fiind chiar acele modele inspiraționale de care au nevoie în perioada grea de viață pe care trebuie să o străbată. E mare lucru a avea o călăuză care are abilitatea de a-i conduce spre lumină și spre achitarea datoriilor.

Așadar, dacă ai datorii, fii deschis cu reprezentantul Kruk Romania care se ocupă de cazul tău. Chiar te poate ajuta!

Author

Mai multe informatii aici: http://www.refu.ro/despre/

1 Comment

  1. Sunt niște șmenari! Cumpără date personale despre debite la grămadă, cu bani puțini, apoi trag de fraieri să-și mai plătească încă odată datoriile.
    Cele mai mișto replici:
    Nu sunt de acord cu înregistrarea apelului telefonic. / Nu dau date cu caracter personal prin telefon!

Write A Comment