Refu Blog

O problemă des întâlnită a băilor de apartament este aceea că niciodată ele nu par a fi suficient de spațioase pe cât ne-am dori. Dacă îți este imposibil să o extinzi, atunci poți apela cu încredere la anumite trucuri pentru ca baia ta să pară mai mare și mai modernă.

Astfel, cu numai câteva schimbări de efect în baia ta mică, poți crea ample diferențe de spațiu. Învață cum să îți amenajezi această parte a locuinței sinonimă cu relaxarea, fără a fi nevoit să apelezi la modificări ce țin de construcția camerei. Spre exemplu, cei de la ESHO te pot ajuta să reconfigurezi întreg spațiul băii într-un mod inedit, dar, desigur, poți încerca și singur/ă!

1. Luminează cât mai mult camera

Atrage cât mai multă lumină în baie! De ce? Deoarece camerele luminoase par întotdeauna mai spațioase decât cele întunecate. Cum? Folosindu-te de culoarea pereților. Așadar, vopsește pereții și tavanul în același ton de culoare, iar baia ta va arăta de două ori mai mare. Reține că de fiecare dată când o zonă a camerei are o culoare diferită, ea ”taie” camera în compartimente diferite, făcând-o să pară mai mică. 

Și fereastra băii are un rol foarte important în crearea de spațiu, însă cu o condiție: utilizează sticlă transparentă pentru a maximiza lumina naturală. De asemenea, iluminatul corespunzător este la fel de necesar în adaosul efectului de spațiu, de aceea îți recomandăm să instalezi lămpi suplimentare, pe pereții laterali sau pe tavan, pentru a crește luminozitatea acestei camere.

2. Pune oglinzi

Instalează oglinzi mai mari decât cele care sunt în mod normal pentru o baie de dimensiuni mici. Astfel, lumina reflectată va deschide acest spațiu, creându-se efectul de augmentare.

3. Optimizează spațiul de stocare

Păstrează spațiul de depozitare cât mai aproape de pereți, deoarece orice lucru care iese în afară va ”tăia” spațiul și îl va închide.

4. Elimină dezordinea

Ține minte: nu există nimic care să umple un spațiu mai mult ca dezordinea. Așadar, debarasează-te de orice nu este necesar să ții în baie. 

5. Ascunde covorașul de baie

Poate nu știai, dar dacă ții tot timpul covorașul de baie pe podea, vei crea un efect de micșorare a băii. Așadar, pune deoparte acest element pentru când ai nevoie de el, ca să faci ca spațiul băii tale să pară mai amplu.

6. Montează o ușă glisantă

Se știe că ușile convenționale ocupă aproape jumătate din baie, în funcție de cât de mic este spațiul. Astfel, o ușă glisantă nu va invada spațiul și așa restrâns.

7. Alege o chiuvetă mică, fără mobilier

Chiuveta ocupă și ea spațiu valoros din baie, așadar o chiuvetă mai mică, fără a avea acel dulap dedesubt va face diferența. Da, este posibil să nu mai ai loc pentru săpunuri sau prosoape, dar, din fericire, există multe soluții perfecte pentru accesoriile de baie.

8. Atenție la culoarea podelei

Chiar dacă pereții au culori deschise, o podea întunecată nu va ajuta prea mult la crearea de spațiu. Așadar, alege tot o nuanță deschisă pentru podea, pentru reda un flux luminos și deschis întregului ambient.

9. Folosește o ușă de duș transparentă

Trebuie să știi că ușile de duș din sticlă transparentă fac camera să pară mai încăpătoare, în timp ce sticla opacă creează tocmai opusul. Același lucru este valabil și pentru cadrul din jurul sticlei. De asemenea, folosește aceeași faianță, de la podea până la tavan. Acest lucru conferă ideea de continuitate și  amplitudine.

O baie modernă și cu efect de baie mare nu este greu de obținut, chiar dacă spațiul este aparent redus. Și după cum poți observa, nu trebuie să fii vreun specialist în amenajări interioare și  să intervii în construcția pereților.pentru a-ți atinge obiectivul.

Author

Mai multe informatii aici: http://www.refu.ro/despre/

Write A Comment