Cum ar fi dacă orice obiect fizic ar avea o conexiune la internet?
Nu ştiu câţi dintre voi aţi mai auzit de conceptul acesta, dar de anul trecut se pare că oamenii vor asta. ( Institutului Federal de Tehnologie din Zurich, Elveţia )
Cercetătorii se gândesc la Internet of Things, obiecte cu senzori ataşaţi care monitorizează orasul, şi nu în modul în care eşti spionat, ci în sensul verificării problemelor care pot apărea peste noapte, sau de ce nu chiar în plină zi. Aşa se pot verifica maşini furate, adevărul într-un accident de maşina, chiar şi verificări asupra mărfurilor din import, pentru verificarea prospeţimii.
Şi aici eu mă gândesc că dacă toate maşinile au senzori conectaţi la computerul maşini, aşa se pot sincroniza pentru a evita pierderea de vieţi umane în accidentele de maşină.
Vlad Trifa, Institutului Federal de Tehnologie ne prezintă o idee puţin Sci-Fi şi explică cum ar fi dacă aparatul foto ne-ar sugera timpul şi locul unde să te duci să fotografiezi, pentru apusul de soare. Sau aparatul foto să ne ofere o locaţie şi o sugestie de fotografie cu un obiect turistic în cadru.
Pe lângă asta, imaginaţia ne poate duce şi mai departe, pentru că tehnologia din viitorul apropiat ne lasă!
5 Comments
Pai, din start, am avea informatia mai aproape. Vazusem o oglinda, care avea incorporat un televizor si ceva interfata touch. Arata foarte bine, dimineata cand te razi/speli ai ce vedea.
in viitor nu numai ca vor fi smart cities ci toate lucrurile inclusiv cele mai marunte vor fi ”smart”
Odată ce evoluăm, pierdem valoarea lucrurilor simple şi frumoase…:-s
Sa stii ca ar fi o chestie:-?
asta mai lipsea.Deocamdata ne zbatem sa supravietuim nu prea avem chef sa ne gandim la un asa viitor.