Refu Blog
Te atasezi mai mult de caini sau de pisici? • Refu Blog

Dacă iubești animalele în general, există șanse mari să ai de la sine o simpatie fie pentru câini, fie pentru pisici. Numeroase cercetări sugerează că mediul în care trăiești, personalitatea și stadiul în care te afli în viață te ajută să determini dacă este mai probabil să ajungi să ai un câine sau o pisică. Indiferent care crezi că sunt motivele pentru care îți dorești un câine sau o pisică în viața ta, ai putea fi surprins să afli câți factori joacă de fapt un rol în preferința ta.

Este evident faptul că felinele și câinii sunt diferiți în multe feluri: a deține un câine este o experiență socială, în principal datorită nevoii de a-l plimba. Un câine drăguț, cu o față expresivă și urechi impresionante este declanșatorul pentru tot felul de interacțiuni sociale. Prietenii improvizate apar în parcuri, în lifturi, ca să nu mai vorbim de străzile suburbane și benzile de alergat. Câinii sunt, de asemenea, mult mai muncitori decât pisicile, ceea ce spune multe. Înseamnă că persoana dornică să aibă un câine sau care îl are deja este prin natura sa, mai dedicată să lucreze în menținerea relațiilor pe care le are cu ceilalți și trăiește o viață poate puțin mai complicată. La urma urmei, nici ploaia, nici lapovița, nici căldura sau întunericul nopții nu descurajează un proprietar de câine.

Pentru că pisicile trăiesc în general mai mult decât câinii, persoanele care le preferă sunt văzute adesea ca fiind de încredere atunci când vine vorba de angajamente pe termen lung, în timp ce poți ghici totodată de la o poștă că le plac serile liniștite acasă. Este important de menționat că a numi pe cineva „proprietar” de pisică este cât se poate de greșit, deoarece pisicile tind să se comporte ca șefele; și de aici se creează o diferențiere evidentă: persoana iubitoare de pisici poate fi mai autosuficientă și s-ar putea să nu aibă nevoie de validarea externă pe care o așteaptă câinii și iubitorii de câini. Winston Churchill a spus la un moment dat: „Câinii se uită la noi. Pisicile ne privesc de sus.”

Persoanele cărora le plac pisicile le vor găsi pe acestea drept mult mai convingătoare și pe ecran, deoarece transmit vigilență, inteligență și un aer de mister. Este interesant faptul că nu îți poți da seama la ce se gândesc, dar știi deja că se gândesc la ceva. Într-un interviu, regizorul Alejandro Jodorowsky s-a referit la pisici drept creaturi magice. Persoana care a introdus pisicile într-una dintre cele mai populare distracții ale cazinourilor, cum ar fi sloturile online colorate, trebuie să fi fost, de asemenea, un iubitor de pisici. În procesul de proiectare s-a asigurat că iubitorii de pisici vor fi irezistibil atrași de jocul Kitty Wild, unde o pisică albă răsfățată este vedeta, oferind rotiri gratuite cu Extra Wilds atunci când apar trei simboluri pe un singur rând. O coloană sonoră jazzy ajută la crearea unei atmosfere relaxante, astfel încât efectul general este foarte primitor, amintind puțin de musicalul AristoCats.

Printr-un studiu realizat s-a descoperit că există anumite trăsături de personalitate mai frecvente la persoanele cu o predilecție pentru câini și altele pentru cei concentrați pe pisici. Iubitorii de câini au tendința de a avea personalități mai extrovertite decât cei care iubesc pisicile. Analiza a relevat, de asemenea, că respondenții care s-au descris ca fiind fani de pisici au tendința de a fi mai nevrotici decât fanii câinilor și, totodată, sunt mai deschiși să experimenteze lucruri noi. Printr-un alt studiu care a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bristol din Regatul Unit, s-a aflat că persoanele care au mai multă educație sunt mai predispuse să dețină pisici și mai puțin probabil să dețină câini. De asemenea, s-a aflat că persoanele în vârstă și persoanele care au trăit vreodată într-o gospodărie cu un câine au fost semnificativ mai puțin susceptibile de a deține o pisică.

Dacă ești o persoană care preferă pisicile poți avea următoarele caracteristici drept parte din personalitatea ta: independenţa, adaptabilitatea, grația. Dacă inima și mintea ta aparțin câinilor, tinzi să fii iubitor, loial și structurat. Indiferent spre care taler al balanței înclini, vei descoperi mai mult avantaje decât dezavantaje, având o astfel de creatură alături de tine.

Te atasezi mai mult de caini sau de pisici? • Refu Blog
Author

Mai multe informatii aici: http://www.refu.ro/despre/

1 Comment

  1. Eu nu fac diferente si mi-am învățat câinele sa iubească pisica și sa o protejeze, mai greu mi-a fost sa învăț motanelul sa accepte cainele …

Write A Comment