De la „Lucky GoldStar”, la „Life is Good”, la „Last gasp”. Aceasta este traiectoria dura a unui brand care, in ultimii 20 de ani, a trecut de la o a doua optiune puternica pentru cumparatorii internationali de telefoane proaste, la singura optiune de telefon, daca doreai cele mai tari telefoane cu mesagerie disponibile, la un studiu de caz despre cum sa faci smartphone-urile Android diferit, la bine si la rau.
Saptamana aceasta, LG electronics a confirmat oficial ca, dupa ani de zile in care s-a chinuit sa obtina profit in cotare: „sectorul incredibil de competitiv al telefoanelor mobile”, fara ghilimele, si dupa cum se pare ca nu a reusit sa gaseasca un cumparator pentru divizia sa de telefonie mobila, a apasat pentru ultima oara pe tasta de inchidere. Si inchide usile acestei unitati de afaceri pentru totdeauna.
Asa ca am dezgropat fiecare telefon LG din arhiva mea de vechituri pentru a vedea ce sens pot da celor doua decenii de activitate a companiei in domeniul telefoniei mobile. Vedeti, daca nu sunteti atent, puteti dezvolta un fel de memorie pe termen scurt atunci cand urmariti ciclurile de lansare a gadgeturilor pentru a trai. Ultimii ani de zbatere a LG Mobile fac sa uiti cu usurinta cat de mult a fost odata aceasta companie.
Aceasta este aceeasi companie pe care Samsung a perceput-o ca pe o amenintare in 2000, incat directorul executiv al diviziei de telefonie mobila a Samsung a distrus efectiv o relatie cu Verizon Wireless, doar pentru ca operatorul cumparase telefoane de la LG. Si, sincer, Samsung avea motive sa fie nervos. In anii care au urmat, LG avea sa produca unele dintre cele mai convingatoare telefoane de tip feature phone vandute in SUA.
In calitate de fost posesor al LG Rumor, pot sa atest ca, in 2007, acesta a facut mesageria accesibila chiar si pentru cei care nu doreau sa poarte tot timpul un smartphone, iar fratele sau de varf, Voyager, a combinat aceasta capacitate de a folosi tastele cu un ecran exterior mare pentru a lupta cu noul iPhone de atunci. In aceeasi perioada, compania a dezvoltat si telefoane mobile a caror misiune principala era sa arate frumos.
LG Chocolate, vazut aici in varianta Platinum Edition pentru Coreea, pe un dispozitiv imprumutat de David Cogan de la TheUnlockr, a fost numit astfel datorita asemanarii sale cu un baton de ciocolata. Si ceea ce ii lipsea la comenzile sensibile la atingere in ceea ce priveste capacitatea de reactie, a fost compensat prin sex-appeal pur si simplu geeky.
Stiu ca astazi nu pare cine stie ce, dar in 2007, acesta depasea atat de mult estetica concurentei, incat a devenit cel mai bine vandut telefon LG pana in acel moment. Iar LG avea sa transpuna mai tarziu limbajul de design la un factor de forma clamshell pentru fanii flip.
Aceasta este aceeasi perioada in care LG scotea pe piata alti jucatori draguti, precum Prada, se juca cu raporturi de aspect mai mari cu BL40 si se complacea ocazional cu o mica nebunie de claritate cristalina. Si, in acelasi timp, a continuat sa isi mentina ofertele de functii cu telefoane precum Fusic, un telefon cu clapeta pentru Sprint axat pe muzica. La inceputul deceniului, LG Mobile era bine pozitionata pentru a se afla pe valul smartphone-urilor in anii douazeci.
Vanzarile de telefoane LG au inceput sa se reduca in favoarea concurentei mai inteligente
LG a trebuit sa se adapteze. Dupa ce a lansat multe dispozitive pentru platforma Windows Mobile a Microsoft, compania a ramas in prima linie, pentru tranzitia foarte mediatizata catre Windows Phone. LG Quantum, nu numai ca avea cel mai tare nume dintre toate telefoanele Windows din prima generatie, dar avea si cea mai mare utilitate, cu o tastatura glisanta asemanatoare cu cea a lui Rumor.
Din pacate, nu avea sa se dovedeasca a fi un Quantum of Solace, esecul lui Windows Phone ca platforma este o poveste pentru alta data, dar eventuala sa implozie avea sa duca in cele din urma la faptul ca LG avea sa isi concentreze toate eforturile pe Android.
Si stiti ca, pentru o vreme, aceasta strategie simplificata a parut sa-i faca unele favoruri lui LG. Inca imi amintesc cat de placut surprins am fost de Optimus G din 2012, o piesa de hardware si software lustruita intr-o epoca in care telefoanele Android nu erau cunoscute pentru luciditatea lor.
Continuarea, G2, avea sa devina un favorit al fanilor, incepand o tendinta de ani de zile de a plasa tastele de volum intr-un loc despre care inca mai cred ca are sens din punct de vedere ergonomic. Iar gesturile de dubla atingere pentru trezirea si blocarea ecranului, care au aparut in urma acestei pozitionari a butoanelor, au sfarsit prin a fi o idee atat de buna incat majoritatea telefoanelor din ziua de azi inca le mai folosesc. Intre timp, LG producea, de asemenea, telefoane pentru marca Nexus pentru Google.
A realizat cele mai populare doua telefoane din acea linie. In tot acest timp, LG a evoluat si familia G, G3 si G4 fiind pionierii unui ecran cu rezolutie mai mare si, respectiv, ai unei camere mult mai performante. Chiar daca au fost impanziti de mai multe probleme decat modelele anterioare. Aceste probleme nu au fost niciodata mai pronuntate decat pe ceea ce, altfel, ar fi fost telefonul meu LG preferat.
Imi aduc aminte si de acel model de telefon cu un corp curbat care amintea de Nexus S de la Samsung, dar cu un ecran curbat care sa il insoteasca. Sasiul sau a fost proiectat sa se indoaie astfel incat sa poata supravietui unei presiuni accidentale, iar carcasa sa a fost acoperita cu un compus care putea vindeca singur zgarieturi minore, intr-o masura limitata, dar totusi.
Cand continuarea mai mica si mai atragatoare, G Flex 2, a fost anuntata pentru Sprint in 2015, am fost foarte aproape sa schimb operatorul doar pentru a-l detine. Problema era ca G Flex 2 a venit echipat cu Snapdragon 810 de la Qualcomm, un SOC care a devenit infam pentru caracteristicile termice proaste si performanta slaba.
Acest lucru, combinat cu software-ul slab al LG pentru a produce un telefon care a fost greu de lag si slab in ceea ce priveste durata de viata a bateriei. La scurt timp dupa aceea, au inceput sa apara probleme mai grave la alte telefoane ale companiei, unele dintre acestea incepand sa prezinte o problema numita „Boot Looping”, care le-a facut efectiv inutile.
Au fost raportate suficiente cazuri pe un numar suficient de mare de tipuri de dispozitive incat a fost intentat un proces colectiv impotriva LG. In acelasi timp, compania a fost criticata pentru faptul ca nu a reusit sa ofere asistenta pentru software-ul sau, precum si pentru alti producatori, intarziind adesea actualizarile Android sau nereusind sa le livreze deloc. Toate acestea au pregatit terenul pentru ceea ce am considerat a fi ultima si cea mai inconsecventa perioada din istoria LG
Cu toate acestea, am inceput sa simt primele semne de ingrijorare reala pentru LG atunci cand linia V a trecut de la un telefon specializat si concentrat pentru vloggeri la o versiune mai mare a seriei G. Care, la randul ei, incepea sa arate ca un alt telefon Android. Si, desi impulsul de inovare al LGS nu s-a clintit niciodata, a luat curbe ciudate. Cel mai cunoscut a fost cel al comenzilor cu gesturi aeriene pe jumatate pregatite de pe G8.
Cel mai promitator experiment a fost linia de accesorii cu ecran dublu pe care a dezvoltat-o pentru aceste telefoane. Pana la aparitia LG Velvet, carcasa cu ecran dublu era poate la doar o generatie distanta de ceva ce as fi putut adauga la telefonul meu de zi cu zi. Daca s-ar fi terminat aici, poate ca as fi fost mai putin melancolic in legatura cu retragerea timpurie a LG Mobile. Dar trist este faptul ca ultimul telefon LG pe care l-am vazut a fost si cel mai interesant. LG Wing of 2020 a fost o bomboana pentru telefon.
In parte reboot al unui telefon Verizon vechi de un deceniu, in parte renastere a lui T-Mobile Sidekick si in parte stand-in al camerei cu cardan, Wing era pur si simplu plin de potential. Faptul ca puteai sa trimiti mesaje text sau sa scrii pe Twitter in timp ce te uitai la ce era pe Netflix era exact genul de solutie din prima lume, dar, combinat cu functiile bine gandite ale camerei si cu faptul ca puteai sa-l folosesti ca un telefon conventional atunci cand nu voiai sa-l „inaripezi”, a fost un telefon foarte interesant.
Chiar si inainte de a lua in considerare modul neautorizat de ping-pong paddle. Wing a fost primul telefon din ultima vreme care mi-a dat speranta ca LG ar putea reveni intr-o buna zi la gloria de odinioara. A fost seducator sa imi imaginez o lume in care telefoane precum Wing si continuarile sale ar fi intinerit acest inovator contrariat.
Din pacate, acest viitor nu mai exista acum, lasand urmatoarea faza a evolutiei mobile in mainile Goliathilor inradacinati si, speram, servind atat ca inspiratie, cat si ca avertisment pentru companiile mai mici care trebuie acum sa umple golul. Inspiratie, pentru ca mai sunt multe inovatii de facut in spatiul mobil si avertisment pentru ca, ei bine, iata care este problema. Se poate spune ca LG Mobile a esuat pentru ca s-a opus tendintei si a refuzat sa se plieze pe curentul principal. Dar asta este, sincer, o realitate prea deprimanta pentru mine ca sa o accept.
Aleg sa cred ca conceptele LG Mobile au fost valide si uneori chiar extraordinare.
Si ca a esuat pentru ca, de prea multe ori, executia acestor concepte a fost deficitara si nu a fost dispusa sa cheltuiasca banii necesari pentru a comercializa lucrurile pe care le facea cu adevarat mai bine. Si cred ca aceasta este cea mai mare lectie pe care o invat din toate acestea.
La fel ca in cazul multor lucruri din aceasta lume, nu este suficient sa ai cea mai interesanta poveste sau cel mai specializat produs sau cea mai vocala baza de fani. Trebuie sa livrezi in mod constant un produs mai bun, mai ieftin sau mai interesant decat cel al concurentei. Si trebuie sa te asiguri ca oamenii stiu despre el. Adio, LG Mobile. Multumim pentru amintiri.
